Istoria inedită a unui ziar cultural - 15 ani cu Ziarul de Duminică

Nu ştiu când au trecut 15 ani.
În mai 2000 nu m-am gândit o clipă unde voi fi peste 15 ani, ştiam că voi face acest ziar, dacă mă va ţine Dumnezeu în viaţă, încă un an, doi, zece, dar nu m-am văzut o clipă măcar peste un număr atât de mare de ani. Pentru o publicaţie, de orice fel, 15 ani înseamnă enorm, aproape istorie, mai ales când traversează vremuri de criză, cu fluctuaţii economice uriaşe, cu schimbări politice care pot pune capăt şi celui mai minunat proiect.

Am trecut prin toate, de parcă n-ar fi existat, nu vreau să amintesc crizele exterioare de orice fel, care provocau, fireşte, crize interne, zguduitoare, ale revistei, modificându-i şi împuţinându-i echipa. Aruncând în cele din urmă ziarul online. Am scris despre toate în nenumărate editoriale, reiau aici pe scurt câteva dintre ideile de atunci, urmate unele altora în timp.

Au fost mai multe rânduri de alegeri, s-au schimbat guverne şi admi­nistraţii, puterea a fost preluată de cei care fuseseră în opoziţie şi din nou le-a revenit primilor, succesiuni fireşti într-o ţară care vrea să fie demo­cratică, oricâte convulsii trebuie să suporte, oricâte hopuri trebuie să treacă şi oricât de mult se prelungeşte o tranziţie obositoare, despre care în mai multe rânduri s-a spus că s-a încheiat.

Au apărut şi au dispărut reviste culturale, au apărut şi au dispărut edituri, s-au publicat mii de titluri de cărţi, în milioane de exemplare, s-au inaugurat ori s-au închis galerii de artă, s-au deschis ori au dispărut muzee, s-au vernisat sute de expoziţii, mii de spectacole de toate felurile au avut premiere, s-au degradat şi s-au inaugurat monumente, s-au suc­cedat gale, concursuri, festivaluri, reuniuni, colocvii, târguri felurite, s-au acordat premii, au răbufnit contestaţii, s-au iscat polemici – îndârjite, înfierbântate, dezarmante, ştiute, obositoare, neinteresante, manipulatoare, copiate, repetate sau pur şi simplu iscate din plictiseală – care au dărâmat idoli sau idei, sau, dimpotrivă, au sfârşit într-un fâsâit caraghios, au răsunat proteste ale condeierilor, cântăreţilor, actorilor, cercetăto­rilor, unii au preferat să-şi alăture doar semnăturile, să-şi mai amintească lumea de ei, alţii au ieşit în stradă, au răbufnit scandaluri legate de numiri în funcţii, de amestecul politicii în cultură, deturnare de fonduri sau spălare de bani, aprecieri pe criterii neaxiologice sau plagiaturi – despre al căror sfârşit n-a mai auzit nimeni, conform înrădă­cinatelor obiceiuri balcanice –, efemere genii au apărut şi au dispărut peste noapte, personalităţi care chiar aveau ceva de spus au continuat să tacă, altele şi-au dat obştescul sfârşit, Dumnezeu să-i odihnească, s-au dat legi care au nemulţumit pe toată lumea, generaţiile au continuat să se războiască pentru pleava unor concepte, învăţământul şi-a schimbat de câteva ori hainele, dar mai făcuse asta, curente literare noi s-au străduit să se impună, dar mai făcuseră asta, impostori s-au străduit să ia caimacul unor sponsorizări, dar mai făcuseră asta, fenomene de prin alte părţi s-au insinuat rapid, speriindu-i pe tradiţionalişti, dar speri­etura lor s-a dovedit fără rost, cuvinte tabu au pătruns în textele literare, mai ales în romane, şi astăzi nimeni nu se mai oripilează, manelele au spart urechile celor delicaţi, dar lumea s-a obişnuit şi cu timpul le-a ignorat, pe muzica cultă continuă să nu dea nimeni vreun ban, sportul e privit cu aceeaşi invidie, pentru că e sponsorizat mai mult, răsună ace­leaşi bocete despre viaţa grea a culturii, responsabili înţepeniţi de ani buni în scaune pluşate n-au învăţat să facă proiecte cu care să obţină fon­duri, s-au schimbat enorm de multe şi enorm de multe au rămas nemiş­cate. Ca viaţa.

Toate acestea – şi multe altele – s-au petrecut în viaţa scurtă a Ziarului de Duminică, săptămânalul cultural al Ziarului Financiar. Adică vreme de 15 ani. Ziarul de Duminică a dat seamă, cât a putut, despre mare parte din întâmplările acestor ani. Cum promisese.

Ziarul de Duminică înseamnă un pariu (imaginar) câştigat.” (Stelian Țurlea)