rezervaţia de Cristina Ispas
Volum nominalizat la secţiunea „Poezie“ – Premiile „Observator cultural“, ediţia a VI-a, 2012
Nu e important ce şi cum se filmează, ci cum se montează, aici e marele talent al regizorului. rezervaţia e un documentar poetic despre viaţa noastră deloc simplă, despre mecanismele şi psihozele secolului, despre ceea ce se merită păstrat din ea. Un aparent sinopsis al volumului e chiar textul de început, o hartă care face uneori posibilă orientarea în această sofisticată rezervaţie; locuri interzise şi locuri deschise publicului. Citeşte – şi te cutremură. (V. Leac)
Despre ce vorbim când vorbim despre oboseală. În momentele sale neputincioase, omul contemporan se conectează la filmul din laptop, la muzica din căşti, în fine, la orice aparat la îndemână, care – aparent, desigur – îi continuă vorbirea şi face apropierea de celălalt imposibilă. Discursul poetic din rezervaţia încetineşte timpul, înregistrează atât mişcările stranii şi, mai ales, fragile ale oraşului, cât şi suprapunerea plăcilor interioare ale fiinţei, care, atâta vreme cât vorbeşte, cât nu face nicio pauză pentru a tresări, căci a tresări înseamnă a ceda, îşi asigură supravieţuirea. (Diana Geacăr)
Ce se întâmplă dacă cineva are răbdare cu sine? Începe să dea o mărturie tot mai precisă despre ce se întâmplă de jur împrejur şi înăuntru şi deasupra şi dedesubt. Precizia limbajului se înfiletează uşor şi fără scăpare în mecanismele de recepţie ale străinilor şi creează falsa senzaţie de familiaritate. Falsa senzaţie de familiaritate ne înlesneşte nouă, străinilor, accesul la centrul de comandă şi control al poetului. Şi de acolo, în sfârşit, putem privi lumea cu alţi ochi. Şi dintr-odată totul pare mult mai interesant. Palpitant, emoţionant şi ne place. (HitGirl)
Interviu: La debut eram mai nerăbdătoare, nu numai cu cartea, dar cu tot ce se întâmpla în jurul meu, iar acum nu mai sunt
