re.volver de Livia Ștefanre.volver de Livia Ștefan

La început o poetă nervoasă, disperată și agresivă – o Medeea a Giurgiului –, Livia Ștefan a tot scris, deși nu a debutat nici de-al naibii, oricât trăgeau amicii de ea. Peste ani, în urma unei (auto)selecții dure, a răsărit o poetă complexă, exactă și minuțioasă. În versurile ei, urâtul și răul, mereu prezente, rezultă invariabil în bine, chiar dacă prea târziu. Bineînțeles, fericirea nu-și are rostul aici. Când apare riscul fericirii, poeta scoate mănușile de dantelă, devine sarcastică. Și e minunat că ea nu face parte dintre acei dezamăgiți care scriu cu uriașe speranțe narcisiste. Textele sunt îndelung pritocite, șlefuite și lăcuite – greu să mai schimbi ceva în ele. Clasicismul acesta face bine oricărui naturalism ori idealism. re.volver e și o armă, dar și o reîntoarcere constantă la matca suferinței. Și abia suferinzii au dreptul să râdă și să-și bage picioarele în diversele happy-end-uri. (Felix Nicolau)

L-am citit aseară dintr-un foc și ăsta e primul gând care mi-a venit: dintre noi toți, Livia ar fi meritat cel mai mult să se nască în Buenos Aires. (Ilieș Gorzo)

Interviu: Sunt anti CV-uri

Răsfoiește câteva pagini