păpădia electrică de Șerban Axintepăpădia electrică de Șerban Axinte

Volum nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2012

„Ceea ce surprinde și fascinează din capul locului în Păpădia electrică este naturalețea cu care Șerban Axinte își transcrie viziunile. Discursul său nu are nimic contrafăcut, strident, «literar»; din contră, poetul lasă impresia că nu face decât să repertorieze cât mai neutru, cu o precizie de grefier, o lume care i se oferă de-a gata și care, în ultimă instanță, îl cuprinde. E drept că asemenea fotograme, care nu pot fi captate decât în stări liminale, precum visul, hipnoza, beția sau demența, au un aspect halucinant și misterios, de underworld răsărit parcă din aburii alcoolului ori cufundat într-o memorie lichefiată. Numai că acest efect nu provine din anularea, ci tocmai din dilatarea percepției comune, din celulele surescitate ale retinei care descoperă nu atât o irealitate imediată, cât o realitate remixată, în care lucrurile pot fi și așa, și altminteri. N-aș putea băga mâna-n foc că lumea i-a mai ieșit și de această dată lui Șerban Axinte așa cum a vrut. Poezia, însă – cu siguranță.“ – Andrei Terian

„Șerban Axinte este, după cum știe toată lumea, unul dintre cele mai bune produse ale criticii literare din ultimul deceniu. Cronicar la Observator cultural, el este și autorul uneia dintre cele mai ambițioase sinteze recente – Definițiile romanului. De la Dimitrie Cantemir la G. Călinescu, o morfologie istorică a romanului românesc care merită cu prisosință o receptare en fanfare.

Însă, pe de altă parte, taman faptul că toată lumea știe cine e criticul literar Șerban Axinte nu-i face un PR prea grozav poetului Șerban Axinte, cu toate că cel din urmă e egalul absolut în drepturi al celui dintâi. Lucrul s-a văzut și la precedenta sa carte de poezie, Lumea ți-a ieșit cum ai vrut (Vinea, 2006) – recomandat de prefața empatică a lui Doris Mironescu, volumul n-a avut totuși receptarea pe care ar fi meritat-o. Iar acum, după cum se vede, scriu la rândul meu o prefață empatică, sperând din toată inima că Păpădia electrică va fi o carte mai norocoasă.

(…)Păpădia electrică e construită din trei cicluri (ca și Lumea ți-a ieșit așa cum ai vrut, de altfel – ceea ce poate să sugereze un anumit pattern arhitectural urmărit cu schepsis), intitulate decoct, bulb și acele electrice; ei bine, poemele tuturor acestor trei cicluri sunt inervate de imagini remarcabile, deseori de-a dreptul memorabile – citez aproape la întâmplare: «să ni se ridice din inimă o lumină atât de puternică încât cusătura lumilor să nu se mai vadă» (acele electrice), «ceva crește acum din mine, / cineva suflă asupra mea / cu miliarde de fotoni. // aura / înflorește din bulbul creștetului meu / într-o uriașă păpădie electrică» (păpădia electrică), «de ce îți este frică, atâta timp cât stai acolo, / nimic nu te poate atinge. // ce văd în tine, ce văd în tine, // un cimitir în care toți dumnezeii pământului / și-au lăsat morții să înflorească» (de ce îți este frică) ș.a.m.d. Sunt, toate, imagini de o mare frumusețe, cu care empatizezi instantaneu și te fac să stabilești cu textul de sub ochi acel contract de încredere despre care vorbea cândva Borges ca de o condiție sine qua non a lecturii de poezie.

(…) Așadar, dacă ținem să-l etichetăm generaționist pe Șerban Axinte, nu putem decât conchide că e cel mai atipic douămiist. Cu excepția obsesiei pentru hapax-ul existențial, nimic nu-l leagă de generația sa: nici poetica, nici maniera, nici tehnica. O atipie profundă transpare din tot scrisul lui poetic; or, după cum se știe, atipicii sunt întotdeauna câștigători pe termen lung.“ – Radu Vancu

Răsfoiește câteva pagini