Obiectele din oglindă sînt mai aproape decît par de Florin Hălălău

Nora Iuga mi-a spus că scriu despre ce nu se vede. Mi-a plăcut foarte mult formularea. Deşi vorbim despre un paradox, avînd în vedere că orice carte, mai ales una de poezie, este o formă de exhibiţionism. Cartea aceasta este aşadar despre ceea ce percepem că există în jurul nostru. Despre o lume pe care ne-o clădim singuri şi în care sîntem unicii locuitori. Locul în care ajungem de fiecare dată cînd vrem să fim doar cu noi înşine. Mi-ar face mare plăcere ca mulţi dintre cei care o vor citi să simtă la fel.