Oameni de treabă de Mugur BurcescuOameni de treabă de Mugur Burcescu

La momentul rememorării i se păru că, de fapt, ziua aceea a avut ceva straniu; prea multe contraste, o prea bizară combinație cromatică, o vară ca în tablourile trompe l’œil, cu frig și soare, amestec inextricabil de agonie și plenitudine. O lumină solară parcă vomată de viscerele unui canceros, un galben-delir metamorfozându-se în crepuscul sângerând, deși atunci nu avusese absolut deloc această senzație.

Gândindu-se să scrie ce i s-a întâmplat (în fapt, ce li s-a întâmplat), după ce ieșise pe poarta scrâșnită a penitenciarului, fusese convins că, dacă ar fi nevoie, ar lua-o de la capăt. El rămăsese uluit de această imprevizibilă metamorfoză, chinuindu-se zile în șir și neștiind cum să înceapă: să descrie ce simțea atunci sau ce simte acum despre atunci: să împrumute faptelor de atunci logica de acum sau să lase în voia hazardului transcrierea acelui șir neverosimil de coincidențe, accidente și violențe, sperând ca semnificațiile lor să se dezvăluie de la sine.

Se simțise însă brusc dezarmat: cum să explice, chiar și acum, că doi oameni care în viața lor nu supăraseră pe nimeni, care aveau oroare până și de actul – normal – de a se apăra în fața unei agresiuni, nicicum să o mai și provoace, fuseseră în stare să ucidă fără dureroase deliberări interioare sau, mai ales, fără nicio remușcare?

Răsfoiește câteva pagini sau cumpără ediția online