Ion Cucu
Ion Cucu s-a născut în Bucureşti, la 29 august 1937, şi are studii de medicină neterminate. În anul 1960 a debutat cu fotoreportaje în cotidianul Scânteia Tineretului, unde a format şi a coordonat o echipă de tineri fotoreporteri. În paralel, a colaborat cu Uniunea Scriitorilor din România şi cu gazete literare din Bucureşti şi din ţară.
Din 1975, la revista Luceafărul, a iniţiat rubrica „O istorie a literaturii contemporane văzută de Ion Cucu“, unde a publicat săptămânal, timp de două decenii, fotografii din viaţa literară românească.
Din 1990 este colaborator permanent al revistei România literară. A ilustrat numeroase lucrări de specialitate, dicţionare ale scriitorilor români şi cele mai importante istorii literare, printre care Dicţionarul scriitorilor români (M. Zaciu, M. Papahagi, Al. Sasu), Dicţionarul general al literaturii române (coord. Eugen Simion), Istoria literaturii române contemporane, 1941-2000 (Alex Ştefănescu), Istoria critică a literaturii române (Nicolae Manolescu).
Expoziţii personale: Nichita Stănescu, 60 de ani de la naştere, Ateneul Român, 1993; Poeţi contemporani, în cadrul primului Festival de Poezie al Municipiului Bucureşti, la Uniunea Scriitorilor din România, 2000; Clipe de viaţă, Club „Prometheus“, 2003; Călătoria (7 iunie-7 noiembrie 2006, Muzeul Naţional al Literaturii Române); 50 de ani de literatură (mai şi septembrie 2011, două expoziţii „La Gard“, Parcul Copou, Iaşi).
În 2006, i-a apărut la editura Charmides albumul O istorie literară a privirii, o istorie în imagini a literaturii române postbelice. În mai 2010, Târgul Alternativ de Carte l-a avut invitat de onoare al primei ediţii.
Fragmente din acest interviu au fost publicate în 2010 în Ziarul de duminică şi Steaua şi într-un supliment special al Observatorului cultural.





