Îmblânzitorul apelor de A.R. DeleanuÎmblânzitorul apelor de A.R. Deleanu

Ediția a II-a poate fi găsită la Editura Herg Benet

Ebook-ul noii ediții poate fi achiziționat de pe elefant.ro

„E o carte absolut atipică pentru literatura actuală, și nu numai, din România; asta e un risc, dar poate fi și un mare atu. Cartea, în ansamblul ei, după lectură, îți lasă un sentiment de apăsare, ceea ce demonstrează că atinge zone foarte profunde pe care le face să vibreze; asta e mult, asta e enorm. E vină, e spaimă, e pedeapsă, e purificare, e crimă… și revenirea foamei aceleia încă de la începutul textului, care se acumulează treptat pe parcurs, te face să reflectezi mult.“ (Nora Iuga)

„Inventiv, atent la stil, pasionat de povestea bine articulată, cu tâlc, având știința complicată a dozării misterului, A.R. Deleanu este, fără putință de tăgadă, unul dintre cei mai interesanți tineri scriitori care au apărut în ultimii ani. Toate atributele anterioare sunt dublate la el de o rigoare pe care am întâlnit-o la foarte puțini dintre scriitorii români, iar asta mă face să-mi pariez – deloc orbește! – bruma de arginți pe succesul său. Îmblânzitorul apelor îmi dă dreptate.“ (Mircea Pricăjan)

„Cred că tânărul A.R. Deleanu este cea mai mare surpriză din ultima vreme, despre el neștiindu-se aproape nimic în lumea literară până la acest volum. Vă spun doar că A.R. Deleanu vine din zona muzicală și că Îmblânzitorul apelor este debutul lui literar, un debut care sunt sigur că nu va trece neobservat – nu are cum! Îmblânzitorul apelor este o poveste existențială în care încap și iubirea, și familia, o carte foarte bine scrisă care te pune serios pe gânduri. Pentru A.R. Deleanu, scrisul este ca respirația, iar literatura este viața. Un debut remarcabil, un text plin de substanță, un scriitor energic, vivace și surprinzător de interesant.“ (Mihail Vakulovski)

Interviu: Mi-a fost greu să trec de la un public de o mie de oameni la festival la unul de trei la lectură publică, dar e un exercițiu de modestie și moderație