frica circulă prin subteran de George Chiriac
Cînd toţi văd un iepure izbit de tramvai, George vede iepurele trecînd prin tramvai. Alice zîmbeşte cu o mie de păianjeni între dinţi şi sîntem în wonderland, la Bellu. Primim scrisori din subteran. „Să ai încredere, George, în fotoliu scheletul tău se vede ca-n radiografie“, îi spune „fata ciudată/împăturită în sîrmă ghimpată“. (Ada Milea)
Continui să cred că poezia adevărată e cea care se scrie singură; e o frică aici, circulă prin subteran, cum aflăm chiar din titlul volumului de poeme al foarte tînărului George Chiriac, o călătorie continuă cu staţii, un vehicul „ca un cîine pentru orbi/credincios şi bezmetic şi rătăcitor“, de unde vine, dintr-o Rusie veche a lui Chagall sau dintr-un night-club american, unde se întîlneau Ginsberg şi Kerouac; mereu e o femeie acolo, stranie, schimbă chipuri prin oraşe, de care ştii fără să ştii, puburi, mese, tramvaie, oglinzi, trupuri îmbrăcate în sîrmă ghimpată, parcă păşeşti într-un tablou suprarealist şi totuşi atît de realist, ca un cimitir sub zăpadă… „mă uit la ea/îngheţată şi blestemată şi tristă/sîntem în piaţa roşie cîteva/degete subţiri/ies din mînecă răscolind zăpada în cercuri/rusul îmi izbeşte pumni în gură/parcă sînt un tonomat ruginit care/a uitat să toarne ceai“. George Chiriac e la răsăritul soarelui pe o zăpadă încă necălcată, strălucitoare. (Nora Iuga)
Interviu: Volumul e scris aproape în întregime la cimitirul Bellu
