copertaFragmente continue. Poeme live

Poeme-flux-reflux, într-o carte-paletar. Concepută, la începuturi, cu şurub pe post de „sistem de prindere“. O carte cu crestomaţie/crestături „din presa altei vremi”. Texte ale autorului despre el însuși. Raderi, altfel spus, autoaplicate. Auto...adjectivări pur critice. O carte, deci, cu propria-i oglindă „băgată în ochi”. Și, mai ales, o carte care se întoarce la propriu, un experiment în perpetuă developare: formatul se va răsturna. Foile vor deveni...tăblițe. Tibetane. Texte precum acesta – să se înalţe vrejul subţire/să crească spinul de aur/ am văzut copacul împodobit/ cu plătici zbătându-se /-n cârlig(e) – vor fi (re)tipărite pe orizontala foii. Se va vedea/ citi, astfel, mai bine statutul lor de excurs. Oniric cel puțin. De voiaj hipnagogic.

„În generația sa, cred că Tudor Crețu este poetul cu cea mai puternică și fascinantă imagistică, în același timp de o forță copleșitoare și de o enigmatică suplețe a construcției stilistice“. Alexandru Ruja, Orizont, decembrie 2014.

„Lui Tudor Creţu nu îi e teamă de nimic. Nici că nu ar scrie ca majoritatea congenerilor săi. Nici de cuvinte (oricât de diferite ar fi ele şi familiile lor). Nici de o posibilă receptare deviată (fie ea chiar fulminantă). Nici de aerul desuet al fontului maşinii de scris, dar nici de cele mai năzbâtioase experimente“. Eugenia Țarălungă

„Carte-obiect (înălțimea paginii e de cca 30 cm) are structura și greutatea unei plăci de gresie. Forma e adecvată poemelor-flux, jeturilor de sepie în care Tudor își învăluie cititorii, fanii și adversarii (nu întotdeauna greu) recognoscibili. Notații fluide (multe datate ca într-un jurnal), poemele sînt de o originalitate indiscutabilă: erudite și calde, teoretice și pătimașe, cîntece exasperate și paranoice. Excelentă ideea falsei postfețe, a pseudo referințelor critice unde autorul se întoarce, orgolios, lucid, împotriva lui însuși“. Ștefan Manasia

„În Fragmente continue. Poeme live, Tudor Creţu alternează simetric experienţa cu experimentul, secvenţa imaginară cu comentariul pe care îl generează pentru a-l metaboliza.(...) Tudor Creţu îşi permite libertatea suprarealistă pentru că poezia sa nu ia naştere la suprafaţa limbajului, ci dă naştere unui limbaj care are datele necesare pentru a deveni semnătură poetică“. Gabriel Nedelea