De ce Club? Uite d-aia! (sau viața unui om aproape obișnuit)

Relu Gherghel în dialog cu Nelu Stratone, C.D.P.L.

„Nu este un jurnal și nu va fi un roman autobiografic, pe care, oricum, viața mea nu le merită. Viața mea ar merita pusă pe hârtie prin legăturile cu oamenii și cu muzicile începuturilor. Așa că simt și nevoia să introduc câteva anexe între răspunsuri, poate că cineva le va citi. Asta dacă chiar va ieși ceva interesant din aceste mărturii despre «o viață de om obișnuit»...“

(Relu Gherghel)

„Dintre toate personajele emblematice ale muzicii rock din România, el a fost cel mai modest, și cel mai zgârcit în decantarea amintirilor. Sincer, așteptam un «roman-fluviu», plin de dezvăluiri incandescente, mai ales că, la un moment dat, chiar ne «amenințase» cu așa ceva, dar, după câteva serii de răspunsuri, am constatat că, deși am reușit «să-l bag în priză», rămâne la fel de criptic și de selectiv în răspunsuri – de altfel, extrem de interesante.“

(Nelu Stratone)

„Cunoscătorii (insiderii - cum se mai spune) folosesc, cu intenţie sau fără, numeroase porecle când descriu protagoniștii lumii noastre pop-rock, zicând: Ciocu, Moţu, MS, Tetea, Baba, Prezi - adică Mircea Vintilă. Florian Pittiş, Doru Istudor. Mircea Baniciu, Dorel Vintilă, Doru Stănculescu – pentru a nu aminti decât câteva, altminteri lista ar fi mult mai lungă. Mai lesne de descifrat ar fi prescurtările onomastice, adică Nicu, Chifi, Grig, Tino – şi-ţi dai seama că vorbim de Nicolae Covaci, Sorin Chifiriuc, Florin Grigoraş, Antonio Furtună (iar semnatarul acestor rânduri este apelat deseori FSU !). Ei bine, a fost o lungă perioadă de timp când prin RELU se înţelegea imediat doar o singură persoană - Aurel Gherghel: aşa îl ştiau muzicieni şi muzicanţi, instrumentişti şi vocalişti, organizatori şi impresari, ziarişti şi radio-ascultători.“

(Florin-Silviu Ursulescu)