Combinația de Dan SociuCombinația de Dan Sociu

Volum nominalizat la Gala Tinerilor Scriitori - Secțiunea Tânărul Prozator al Anului 2012

Mai avem chef și timp de fițe literare arhaice, de estetisme inutile, de autorlîc? Sociu, nu. Sociu e din generația-criză (criză postcomunistă, criză capitalistă) mai mult decît orice altceva: adică supraviețuire, realism frust, intuiții corecte în mersul apocaliptic-mediatic al lucrurilor și încercare de transmitere fără „floricele“ a urgențelor. Un tip din est cu chef de ceva sînge. Într-o astfel de epocă, mizele artistice se schimbă, cine nu are nas pentru asta e pierdut. Sociu ia la grămadă realitățile imediate politice, sociale și le sintetizează cu tupeu, grăbit, fără scrupule într-un text intens care ar putea trece rapid în film sau chiar într-un clip pe YouTube. Sociu face ca un analist bancar (neplătit) simulări de prăbușire socială, caută să vadă încotro merg naționalismele, extremismele creștinoide, ezitările middle-class-ului de azi, le pune într-un viitor apropiat și obține un efect Houellebecq într-un București extrem de autentic. Cum se face trecerea de la extremismul de terasă, de la îmbenzinarea retorică, la fapte, la omor, la organizare, aici joacă tare Sociu și cîștigă cu o poveste credibilă, cu o construcție solidă. Știe că ce produce ca scriitor mai poate avea putere doar dacă recîștigă ceva capital din angoasa politică de azi, loc pierdut complet de literatura contemporană. Acesta nu e un text de rezervație culturală. Sociu vrea putere literară. Nu pot decît să fiu alături de el. (Costi Rogozanu)

Răsfoiește câteva pagini