Dan Grosu

(n. 14 01 1949, București)
Este unul dintre cei mai vechi și mai cunoscuți tehnicieni de sunet din România. Elev la liceul „Dimitrie Cantemir”, își petrece copilăria și adolescența în „Triunghiul Bermudelor” (Grădina Icoanei, Parcul Ioanid și Circul de Stat), astfel că devine rugbist de performanță la Dinamo București, dar și vicepreședintele al Clubului Z, în anii ’70, unul dintre locurile speciale de întâlnire al iubitorilor de muzică rock bucureșteni.
Începând cu anul 1974, sonorizează concerte și efectuează numeroase turnee alături de ROMANTICII, SFINX, MONDIAL, IRIS, GRUP 74, EXPERIMENTAL Q, ACADEMIC, ROȘU ȘI NEGRU, ETHOS etc. În timp, acumulează experiență și participă alături de soliști de muzică ușoară și formații rock românești, la turnee sau evenimente în URSS (10 turnee), Germania Democrată (2 turnee), Cehoslovacia (2 turnee), Olanda, Danemarca, Finlanda, Suedia, Germania Federală, Polonia (festivalurile de la Sopot și Poznan), Bulgaria etc. Participă, la rândul său, la formarea sau perfecționarea unei serii lungi de tehnicieni de sunet, precum: Cristi Singer, Sandu Alexandru, Sandu „Țiți” Petre, Dorian Ciubuc, Costel Ionescu, Sandu Călin, Gabi „Pipaiu” Andrieș, Claudiu Ionescu și mulți alții. Asigură, de asemenea, sonorizarea unor festivaluri precum București Rock ’91-’95 sau a unor concerte importante susținute în România de BOOMTOWN RATS, NAZARETH, Joe Cocker, Eros Ramazzotti, Rod Stewart, Sting și mulți alții.
Alături de Andrei Partoș, este membru inițiator al fundației Metronom, cea care, în februarie 1990, a organizat primul turneu, în România postrevoluționară, a unor formații britanice: SKIN GAMES, JESUS JONES și CRAZY HEADS. A fondat Stage Expert, una dintre primele firme profesioniste de sonorizare de concerte din România.