Oana Cătălina Ninu

Oana Cătălina Ninu (pseudonim pentru Oana-Cătălina Ninulescu) s-a născut pe 2 mai 1985 (Mangalia) și a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București (2008). Master în Studii literare românești (Facultatea de Litere, 2010) și în Literatură franceză – abordări antropologice (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, 2010) în cadrul Universității din București. A debutat cu volumul Mandala (Editura Vinea, București, 2005). În 2009 a apărut în format underground carnetul de poezie stările intense (xerox distribuit gratuit), în colecția „Biblioteca de poezie”.
Prezentă în antologiile: Generaţia 2000 (Pontica, 2004), Nasturi în lanul de porumb (Brumar, 2008), Poate ne vedem (Mirador, 2010), Veus Paralleles 9. Dels Carpats a la Serra d`Alcoi: Vuit poetes (Institucio de les Lletres Catalanes, Barcelona, 2011), Deranj (Nigredo, 2011).
Premii: Premiul I la Festivalul de Poezie „Prometheus“, organizat de Fundaţia Anonimul în colaborare cu revista România literară (2004). În 2005 a obținut, pentru volumul Mandala: Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu – OPERA PRIMA, Premiul Iustin Panţa pentru debut, Premiul de debut în poezie al filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România și Premiul de debut al Colocviilor Revistei Tomis.
Poeziile sale au fost traduse în franceză, engleză, cehă, catalană. A participat la scrierea celui mai rapid roman din lume – Moș Crăciun & Co (Editura Art, București, 2012).

la cinci dimineața nu mai visezi
patul alunecă pe parchet obiectele se lungesc
cu câțiva centimetri
neonul clipește rar un șobolan roade piciorul
măsuței de sticlă
pe care e așezat televizorul

te strecori în vârful picioarelor
cu mâinile așezate cuminți la spate
cu ochii cârpiți inegal cu ață neagră

lungul drum spre bucătărie
lungul drum spre laptele rece din cutia de polietilenă
deschizi ușa frigiderului tragi fermoarul
lumina electrică te paralizează

două tiruri trec șuierând pe șoseaua de centură
bibelourile din vitrină se ating
imperceptibil
se ating

am trecut podul și am ajuns în lanul cu urzici groase ca niște liane
eram deja în alt film
o junglă o pădure amazoniană în care nevoia de apropiere
era o plantă carnivoră
forfecându-ne pielea pe șira spinării

liniște și frig ca într-o fabrică de ascensoare
ca într-un turn din care se aruncă lifturi pline cu oameni
pentru testarea anduranței

liniște și frig ca în cea mai îndepărtată cameră a corpului
ca în țesutul inflamat care se chircește în tine
divizându-ți celulele

și cu cât te apropii mai mult
cu atât țestele lucesc mai tare a slănină
cu atât mai tare se umflă limbile în timp ce lipăie sângele sărat
prelingându-se pe la colțuri

eram deja în alt film
când urzicile s-au uscat și ne-am strâns unii într-alții

în jurul nostru foșnetul gunoaielor