Emil Barbu Popescu

Emil Barbu Popescu s-a născut pe 15 septembrie 1938. A absolvit in 1964 Şcoala Tehnică Postliceală de Arhitectură din Bucureşti şi în 1970 Institutul de Arhitectură "Ion Mincu". În 1980 a susţinut teza de doctorat pe tema "Construcţiile de cultură şi coeziune socială pentru tineret". De la absolvire, a avut în permanenţă funcţia de bază la Institutul de Arhitectură (devenit Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu"), succesiv cu funcţiile de asistent, şef de lucrări, conferenţiar şi profesor. A avut succesiv funcţiile de decan (1996), prorector (1998), rector (2000) şi preşedinte (2008 - 2012) al UAUIM, unde în prezent deţine calitatea de preşedinte de onoare.
A realizat peste 80 de proiecte de construcţii, printre cele mai cunoscute fiind „Academia de Fotbal" de la Mogoşoaia , „Casa Olimpismului" de lângă Arcul de Triumf, stadionul „Sportul Studenţesc", Arena Națională și Hotel Cișmigiu.
Este fondatorul celebrului Club A (1969) și a fost 30 de ani președintele clubului Sporul Studențesc.