Daniel Pișcu

DANIEL PIŞCU s-a născut la 20 iunie 1954 în orașul Lupeni și a copilărit la Haţeg, judeţul Hunedoara. Origini paternale în orașul Zărnești, jud. Brașov.
Absolvent în 1979 al Facultăţii de Limba și Literatura Română (secţia română-franceză), Universitatea București.
Profesor în judeţele Bacău, Brașov și Iași, metodist la Casa de Cultură Rădăuţi, jud. Suceava, bibliotecar metodist la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” din Brașov. Liber profesionist.
A debutat în literatură cu poezie în revista Amfiteatru, în 1978.
Debut editorial în 1989, cu volumul Aide-mémoire, Ed. Litera, București (prezentare pe coperta a IV-a de Nicolae Manolescu).
Membru al Cenaclului de Luni. A publicat poezie, proză, eseu, teatru, cronică literară în majoritatea revistelor literare din ţară.
Prezent în diverse antologii de poezie, în ţară și în străinătate.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), din 1994.
A publicat următoarele cărţi:
- Aide-mémoire, poezie, Ed. Litera, București, 1989
- Scrisorile de acasă, poeme, Ed. Vlasie, Pitești, 1995 (premiul USR- Asociaţia Brașov, premiul USR la Festivalul Naţional de Poezie „George Coșbuc”; Bistriţa- Năsăud)
- Titlul poemului este aforism, poezie, Ed. Axa, Botoșani, 1997 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesioniști din România - ASPRO pentru experiment)
- Mă chemau păsările, micro-roman (poveste de iubire), Ed. Augusta, Timișoara, 1999
- Game (poeme de după eclipsă), Ed. Aula, Brașov, 2002 (premiul revistei on-line Tiuk!)
- Cel mai mare roman al tuturor timpurilor, roman, Ed. Aula, Brașov, 2002 (premiul revistei on-line Tiuk!)
- A venit un iepuraș (Azi Isus a înviat!), carte pentru copii, Ed. Augusta, Timișoara, 2003
- Jucătorul de cărţi, poeme, Ed. Vinea, București, 2006
- Puţină adrenalină, poeme, Ed. Tracus Arte, București, 2009
- Piaţa Sfatului/ La-mele, eseuri, Ed. Ideea Europeană, București, 2011
- Poemul lui Nokia, poeme, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2013
- Per amorem, poeme, Ed. Charmides, Bistriţa, 2014