Auriu de Adriana Cârcu

Volumul Auriu întrunește 56 de texte apărute de-a lungul ultimilor cinci ani în rubrica Cronică sentimentală semnată de autoare în revista Orizont. Regrupate tematic, textele s-au ales în cinci capitole, menținându-și cronologia în interiorul fiecărei secțiuni.
Primul capitol, „Paradisurile pierdute”, conține texte ce reconstituiesc în secvențe autobiografice o lume pe care s-a așternut pulberea fină a timpului. Locurilor emblematice ale vacanțelor din copilărie le urmează episoade evocative, legate de momente cu o puternică conotație emoțională, cum ar fi plecarea definitivă din țară, în La Curtici, între lumi, sau o scrisoare scrisă de autoare cu ocazia revoluției din 1989.
Capitolul „Ficțiuni esențiale” întrunește opt miniaturi în proză și trei grupaje de lirică. Textele sunt în mare parte stories cu caracter introspectiv, sau reflecții ce redau frământările legate de procesul de creație. Ele pot fi privite și ca experimente stilistice pe parcursul cărora autoarea favorizează de fiecare dată un alt procedeu: dicteul, onirismul, punerea în abis sau scrierea la persoana a doua, după cum este cazul textului care dă titlul volumului. Cuvântul „auriu”, care străbate ca un fir luminos o bună parte din texte, este pentru autoare încercarea repetată de a capta acea stare efemeră de perfecțiune, în care preț de o clipă „Lumea toată este la locul ei, într-o ordine pe care crezi că o va păstra mereu, pentru că frumusețea momentului se află chiar în neștiința trecerii.”
Capitolul cu titlul „Prezent discontinuu” este „mobilat” în mare parte cu portrete semnificative ale contemporanilor, dar el fixează și momente ce captează farmecul insolit al cotidianului. Textele sunt investite cu valențe literare și cu semnificații universale, sau de relevanță istorică, precum povestea unei familii de sudeți germani, sau periplurile peste granițe ale refugiaților din Irak sau Afganistan, Momo și Hakim. Marion și Vrăjitoarea albă întregesc aici imaginea femeii care sfidând norma își urmează calea pe deplin asumată.
Capitolul „Vedere de pe pod”conține texte cu caracter eseistic, cuplate la evenimente sau situații cu impact imediat din România și Germania, sau conectate la teme mai difuze cum ar fi virtualizarea realității, sau problemele ridicate de dificultatea comunicării.
Ultimul capitol al cărții, „Vieți și arte”, conține cronici sentimentale fără să preia, de astă dată, titlul rubricii (și pe cel al unui volum publicat anterior la editura Brumar). Aceasta este cea mai vastă și în același timp cea mai eterogenă secțiune, însumând – pe lângă consemnarea la zi a evenimentelor vieții și a celor din lumea artei -, recenzii, mementouri, exegeze cât și cronici ale vieții muzicale sau întâlniri cu artiști. Și aici abordarea este literarizantă cu frecvente inserturi eseistice, cărora li se alătură un aparat critic și pasaje cu caracter informativ. Cronica unei instalații de sunet și lumină se transformă într-un periplu poetic printr-o pădure din vestul Germanie, o recenzie la un volum biografic devine cronica unei întregi ere culturale, iar cronica unui film se metamorfozează întru-un eseu despre iubirea necondiționată a mamei.
Întregul volum este caracterizat de o fluiditate stilistică ce traversează barierele genurilor coagulându-se într-un produs omogen, în care claritate textului este străbătută de subtile valențe poetice.