CDPL.DOC





CĂRȚI CDPL

Dincolo de frontiere de Sorin Stoica

„Cu o ureche muzicală de clasa lui Ilie Moromete, cu o artă a kakolali‑ei care transformă înjurătura în «ritual dacic» și neologismul într‑o horă orgiacă, cu o inteligență care twistează fățiș, cu violentă ironie, între Baudrillard, Fromm și Cioran, Sorin Stoica… ei, ce face Sorin Stoica? El face din sârbă rock’n’roll și din rock’n’roll, mecanismul poveștilor fără de care niciun sat nu funcționează. E inenarabil. Băi, fratele meu, dacă ăștia te vor găsi irelevant, nu te victimiza, e tot ce pot să‑i spun acestui prozator care nu are de reproșat lumii decât un singur lucru, că a uitat să povestească.“
Radu Cosașu



Cosmin Leucuța - Numele altora. Povestiri (în principiu) scurte

„Când Cosmin Leucuța mi-a spus că pregătește o carte de proză scurtă, m-am mirat puțin, recunosc. Nu de alta, dar știam, din discuțiile noastre și din ceea ce publicase el până atunci, că e genul de scriitor căruia îi place să se-ntindă cu o poveste pe sute de pagini. Ei, așa mirat și curios cum eram, m-am apucat să citesc. Câteva impresii, la cald:
Situațiile ridicole sunt favoritele lui Leucuța. Am râs – întâmplările caraghioase ale unora sunt o bucurie pentru ceilalți, ce mai. Un alt punct forte: dialogurile. Sunt șmechere, omul știe ce face, ai impresia că e fan Larry David. N-o s-o lungesc – de situații absurde și dialoguri bune avem parte în multe cărți. Aș spune, mai degrabă, că există în Numele altora o chestie aparte pe care, iată, nu-mi aduc aminte s-o fi simțit în scrierile anterioare ale lui Cosmin Leucuța. Cele mai multe dintre personajele din carte (de la oameni obișnuiți la Dumnezeu) se vor (sau se cred) când dure, când abile, când descurcărețe, când atotștiutoare, când super-spontane. Uneori, atitudinea lor nu se schimbă mai deloc până la finalul povestirilor. E OK și-așa. Daaar, când blândețea (a personajelor / a autorului) apare în peisaj ca o ceață sau, dacă vreți, ca norul de pe copertă, povestirile devin sclipitoare.
Da, blândețea.
Cea care stă în calea reușitelor noastre.
Care (ne) încurcă și (ne) trădează.
Și care, drept să spun, (mă) emoționează.“

Bogdan Munteanu



Auriu de Adriana Cârcu

Volumul Auriu întrunește 56 de texte apărute de-a lungul ultimilor cinci ani în rubrica Cronică sentimentală semnată de autoare în revista Orizont. Regrupate tematic, textele s-au ales în cinci capitole, menținându-și cronologia în interiorul fiecărei secțiuni.
Primul capitol, „Paradisurile pierdute”, conține texte ce reconstituiesc în secvențe autobiografice o lume pe care s-a așternut pulberea fină a timpului. Locurilor emblematice ale vacanțelor din copilărie le urmează episoade evocative, legate de momente cu o puternică conotație emoțională, cum ar fi plecarea definitivă din țară, în La Curtici, între lumi, sau o scrisoare scrisă de autoare cu ocazia revoluției din 1989.
Capitolul „Ficțiuni esențiale” întrunește opt miniaturi în proză și trei grupaje de lirică. Textele sunt în mare parte stories cu caracter introspectiv, sau reflecții ce redau frământările legate de procesul de creație. Ele pot fi privite și ca experimente stilistice pe parcursul cărora autoarea favorizează de fiecare dată un alt procedeu: dicteul, onirismul, punerea în abis sau scrierea la persoana a doua, după cum este cazul textului care dă titlul volumului. Cuvântul „auriu”, care străbate ca un fir luminos o bună parte din texte, este pentru autoare încercarea repetată de a capta acea stare efemeră de perfecțiune, în care preț de o clipă „Lumea toată este la locul ei, într-o ordine pe care crezi că o va păstra mereu, pentru că frumusețea momentului se află chiar în neștiința trecerii.”
Capitolul cu titlul „Prezent discontinuu” este „mobilat” în mare parte cu portrete semnificative ale contemporanilor, dar el fixează și momente ce captează farmecul insolit al cotidianului. Textele sunt investite cu valențe literare și cu semnificații universale, sau de relevanță istorică, precum povestea unei familii de sudeți germani, sau periplurile peste granițe ale refugiaților din Irak sau Afganistan, Momo și Hakim. Marion și Vrăjitoarea albă întregesc aici imaginea femeii care sfidând norma își urmează calea pe deplin asumată.
Capitolul „Vedere de pe pod”conține texte cu caracter eseistic, cuplate la evenimente sau situații cu impact imediat din România și Germania, sau conectate la teme mai difuze cum ar fi virtualizarea realității, sau problemele ridicate de dificultatea comunicării.
Ultimul capitol al cărții, „Vieți și arte”, conține cronici sentimentale fără să preia, de astă dată, titlul rubricii (și pe cel al unui volum publicat anterior la editura Brumar). Aceasta este cea mai vastă și în același timp cea mai eterogenă secțiune, însumând – pe lângă consemnarea la zi a evenimentelor vieții și a celor din lumea artei -, recenzii, mementouri, exegeze cât și cronici ale vieții muzicale sau întâlniri cu artiști. Și aici abordarea este literarizantă cu frecvente inserturi eseistice, cărora li se alătură un aparat critic și pasaje cu caracter informativ. Cronica unei instalații de sunet și lumină se transformă într-un periplu poetic printr-o pădure din vestul Germanie, o recenzie la un volum biografic devine cronica unei întregi ere culturale, iar cronica unui film se metamorfozează întru-un eseu despre iubirea necondiționată a mamei.
Întregul volum este caracterizat de o fluiditate stilistică ce traversează barierele genurilor coagulându-se într-un produs omogen, în care claritate textului este străbătută de subtile valențe poetice.



Povestiri cu înjurături de Sorin Stoica

„Textele lui Sorin Stoica năucesc din prima clipă, obligă să‑l admiri, să‑l iei în seamă. Un talent viguros, năvalnic. O dicție clară, inconfundabilă, și un curaj nebun – curajul de a scrie despre lumea noastră plină de opinteli, de răutăți și de rătăciri, aparent fără ieșire. În timp ce noi, prozatorii cu pretenții, tăcem sub diferite pretexte, Sorin Stoica își publică înjurăturile lui literare cu temeritatea și orgoliul debutantului consacrat. La vârsta lui de douăzeci și unu de ani nu se teme de nimic. Singura slăbiciune (vocație) este scrisul, curiozitatea de a cunoaște oameni simpli și pitorești. Oameni vii. Cred că, prin acest volum, ceva începe să se întâmple în proza română.“
Sorin Preda



Whole Lotta Love de Maria Balabaș

Am început să scriu acest text aproape imediat după moartea tatălui meu. Fără să-mi dau seama, scriam cu mânie şi cu revoltă, deşi credeam că îmi impun o privire imparţială, de jurnalist, asupra evenimentelor, personajelor şi a mea însămi. Recitind, în perioade liniştite, mă întrebam dacă cei din jurul meu nu erau şi ei conştienţi de clocotul meu interior şi, dacă erau, de ce nu-mi spunea nimeni nimic.
Pe parcursul anilor, din textul iniţial nu a rămas decât titlul, acest Whole Lotta Love pe care tata îl asculta pe repeat, acasă. Cu voia sau fără voia mea, firele narative s-au contopit între ele şi, în cele din urmă, mi-am scris propria poveste de dragoste. Tata cred că mă înţelege, de unde e el. Când eram mai mică, îmi doream să pot avea încredere totală în cel care scrie şi, dacă s-ar întâmpla să ne întâlnim pe stradă, persoana scriitorului să fie ca textul pe care îl citisem ceva mai devreme. Nu vă pot cere încrederea voastră totală (deşi aş cam avea nevoie de ea! ☺), dar sunt sigură că, dacă ne întâlnim, veţi recunoaşte în mine aerul din care e făcută Whole Lotta Love.



Lucru de mînă de Alice Popescu

„Avem acum acest excelent volum intitulat Lucru de mână, un volum cu o structură originală (nu doar prin felul în care sunt gândite cele trei părţi ale cărţii, ci şi prin ideea notelor-poem), cu texte în care câteva existenţe (a autoarei, a mamei, a tatălui, a Maminei, a bunicului) sunt marcate de linii ce se întrepătrund şi se despart sofisticat şi emoţionant, desenând o hartă intimă, a vulnerabilităţilor, o hartă cu o legendă gravă, o legendă care ne ajută să pătrundem în teritoriul poeziei scrise de Alice Popescu. Paradoxal, forţa autoarei vine din fragilitatea sa, pentru că această fragilitate transcende cadrul observaţiei imediate, al stărilor sufleteşti primare.“
Ciprian Măceșaru




INTERVIU

Prozator din silă. Viorel Marineasa în dialog cu Robert Șerban

"I se spune Fiara. Fiara rea. Și asta tocmai pentru ca să te facă pe tine, cel care îl cunoști ca pe un om prietenos, generos, bun, altruist, să ridici mirat din sprâncene. Și, apoi, să zâmbești. Să te facă pe tine, cel care nu-l cunoști, să fii precaut, atent, curios și să te întrebi cum o fi. Și de unde ai putea să afli cât mai exact cu putință, dacă nu direct de la sursă?
Îl cunosc și nu pe Viorel Marineasa. (Cred că truismul acesta – cum că știi și, în același timp, nu știi un om – îl poate emite oricine despre oricine, indiferent cât de lungă și de puternică este relația care îi leagă.) E printre primii scriitori pe care i-am întâlnit în Timișoara, când am venit aici, ca student, în 1990. Ne vedeam prin redacția revistei Orizont, pe unde treceam, uneori, la Cenaclul „Pavel Dan”, de la Casa Studenților, pe care îl frecventam, pe la lansările de cărți, la mitinguri. De fapt, era activ în lumea culturală a orașului, ne intersectam permanent, ne strângeam mâinile. Iar strânsoarea lui era de neuitat! N-ai fi crezut că un scriitor are așa o forță. Dar nu doar prin puterea (neostentativă) a mâinii sale mi-a transmis încredere și m-a făcut să-l simpatizez, ci și prin seriozitatea, temeinicia și talentul cu care se poziționa în treburile culturale, fie că erau propriile cărți, fie cărțile altora (a fost un excelent editor), fie în discuții, fie în fel de fel de proiecte, mai mari ori mai mici. Pe el puteai și poți conta. Nu fușerește lucrurile. Dacă se implică în ceva, ai garanția că va ieși bine acel ceva.
Viorel Marineasa este unul dintre prozatorii originali ai literaturii române contemporane. Lectura cărților sale și numărul mare de cronici și de recenzii care s-au scris despre volumele lui sunt argumente ale afirmației mele. Căutați-le, citiți-le ori recitiți-le și o să-mi dați dreptate. Dar de ce scrie, cum scrie, când a început, cu ce anume, ce a citit, ce citește, cum îi place lumea literară, cum a fost lumea în care a trăit până acum, ce crede despre prietenie, literatură, bătrânețe – puteți afla chiar de aici, din paginile ce urmează. I-am pus aceste întrebări și multe altele deoarece mi-am dorit să îl cunosc și mai bine pe Viorel. Dar și fiindcă am intuit că la finalul acestei cărți-dialog cititorul își va spune, poate zâmbind, poate mustăcind, poate ridicând din sprâncene, ce om admirabil e Fiara rea!"

Robert Șerban




COLECȚIA MUZICALĂ

Dialoguri metalice de Carmina & Mihail Vakulovski

interviuri cu:
Serj Tankian / System of a Down / Robert Westerholt şi Jeroen van Veen / Within Temptationb / Johan Edlund şi Anders Iwers / Tiamat Tilo Wolff şi Anne Nurmiv / Lacrimosa / Marco Tapani Hietala / Nightwish / Andrew Eldritch / The Sisters of Mercy / Máté Tilk şi Bálint Csongor / Subscribe / Asis Nasseri / Haggard / Hamish / My Dying Bride / Therapy? / Mikael Stanne / Dark Tranquillity & Sainkho




POEZIE

Iulian Leonard - Stau jos și tac

„ca atunci când am scos 3 milioane cu cardul/ pentru poezie”: iată inima acestei enciclopedii a duioșiei funny, specifice flow-ului celui mai rafinat-șmecher: un Seinfeld copil amuzându-se pe interior. stau jos și tac de Iulian Leonard e laboratorul de livrare a celor 5 secunde de rai tare, în care poți simți, pe bune, parfumul din gimnaziu impregat în haine. Există și reflexivitate de matur, autosubminându-se fericit printre botaniști, statementuri eliberatoare, proiecții dezamăgite, sfaturi trendy-candide, in your face precum niște reclame întoarse, care să-ți ucidă fraierul plicticos din viață. E susceptibilitatea privirii drăgăstoase doar cu haosul unor personaje (-peisaje) la fel de mulțumite și bizare ca și cele din filmele lui Jarmusch sau literatura lui Leac. O carte care te face, în sfârșit, să tânjești pentru lumea asta!

Cosmina Moroșan




CDPL ZGUBIRLIC

Umbrelele lui Anastasios de Carmen Oancea

Undeva, cândva, departe, demult, într-un sat, trăia un băiat, Anastasios, care se îndeletnicea cu făurirea umbrelelor. Atât de mult îi plăcea această meserie, încât punea suflet în tot ceea ce făcea, și din mâinile lui umbrelele chiar prindeau viață.




CDPL.STORY