Noutăți

CĂRȚI CDPL

Dincolo de frontiere. Opere de Sorin StoicaDincolo de frontiere
Opere de Sorin Stoica

O limbă comună

Trebuie spus că, deși dispărut mult prea devreme, înainte de a împlini treizeci de ani, Sorin Stoica a scris și a publicat relativ mult. (Fără a fi, cumva, prin asta, industrios). Spre surpriza tuturor, inclusiv a editorilor, volumul acesta, conținând numai literatura (adică nu și cercetările academice adiacente, din sfera antropologiei culturale) se apropie, cantitativ, de o mie de pagini. Povestiri, romane, publicistică, jurnal, corespondență (electronică), note disparate (extrase din cele câteva agende). Singura excepție o reprezintă, aici, prezența disertației de masterat, realizată sub îndrumarea profesorilor Șerban Anghelescu și Vintilă Mihăilescu. Excepție doar parțială, căci tema e mult prea pasionantă pentru ca lucrarea să fie tratată ca o simplă formalitate universitară. Spun doar că se numește Mitul poetului bețiv, că e foarte bine informată și sub raport teoretic, și în ceea ce privește exemplele, și că ultimul capitol vizează nici mai mult, nici mai puțin decât „conflictul optzecisto-fracturist dintr-o perspectivă ritual simbolică“.


Simfonia animalieră de Veronica D. NiculescuSimfonia animalieră de Veronica D. Niculescu

„Se opintea în Parcul Sub Arini o cârtiță să iasă la lumină. Traversam Trinkbachul călcând atentă pe un buștean, mă oprisem, văzusem iarba mișcându-se pe mal. Am crezut întâi că-i o șopârlă. Ce încântată am fost să înțeleg că, de fapt, de dedesubt se opintea sobolul! Îi tot dădea cu umărul în ușa de pământ, buf-buf aici, buf-buf un pic mai încolo, se ridica și se bomba covorul de pământ și iarbă, un mic vulcan uluitor de frumos.

Stau și tot stau la fereastră, mi-au înflorit bobocii de crăiță, și mă tot opintesc în afară, împing în aer cu privirea, împung după-amiezele cu umerii, cu fruntea și cu tot trupul meu pământiu și știu că, dacă deodată mi s-ar crăpa în fața ochilor fanta de lumină, aș tuli-o înapoi cât m-ar ține tălpile și, gâfâind, cu palmele apăsate ca niște pleoape de plumb, m-aș trânti înapoi în fotoliul meu de argilă. Fiindcă am exact ce-am căutat și mă tem încă și mai rău ca-nainte de soarele de-afară. Orice ieșire din singurătate mi se pare un efort, o corvoadă, orice vorbă rostită sună, în cele din urmă, ca un eșec.

Sobolii parcă mai știau și să înoate, și parcă tot clefăiau la râme suculente cu poftă – sunt delicii destule și dincoace de malul înverzit, e de ajuns doar să știi că ieșirea (dacă e să-i zicem așa) este acolo, și că are sens să te opintești și să te zbați de dincolo de ea doar ca să ai de unde te întoarce la tine.

Poate că despre asta este Simfonia animalieră, un microroman cu un arici, un hârciog și un sobol.“ – Veronica D. Niculescu, Un fel de argument.


CDPL.DOC