Noutăți

CĂRȚI CDPL

Povestiri de pe Calea Moșilor de Adina PopescuPovestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu

Povestiri de pe Calea Moșilor este prima mea carte de proză scurtă pentru adulți, deși cred că și pentru copiii de la 12 ani în sus ar putea fi o lectură simpatică și pe undeva utilă. În fond, este vorba despre copilărie, copilăria mea și implicit a generației mele care s-a întâmplat undeva la granița dintre două regimuri, cel comunist și cel capitalist «de tranziție» al anilor ‘90. Mi se pare un noroc faptul că «am prins» ultimii ani de dictatură, că am fost comandantă de detașament și am colectat frunze de dud pentru viermii de mătase, deși recunosc că o parte din angoasele și complexele mele de acum își au rădăcini în vremurile de atunci. În carte veți citi despre viața și întâmplările mărunte de pe o stradă aparent banală care s-a schimbat, s-a transformat sub ochii mei, pe măsură ce creșteam. O stradă care încă reprezintă mica mea lume. Locurile din carte există și în realitate – intersecția de la Eminescu, strada școlii și biserica Silvestru, magazinul Bucur Obor, străduțele «din spate» care pe atunci nu-mi inspirau încredere pentru că n-aveau blocuri și termoficare. Doar duzii au fost tăiați, din motive misterioase, inexplicabile. Iar cartea este scrisă din perspectiva copilului de atunci, într-un moment în care simțeam că dacă nu mă întorc în timpul acela și nu recuperez o parte din el, n-o să mai pot continua cu toată maturitatea asta câteodată apăsătoare și frustrantă.“ – Adina Popescu


Simfonia animalieră de Veronica D. NiculescuSimfonia animalieră de Veronica D. Niculescu

„Se opintea în Parcul Sub Arini o cârtiță să iasă la lumină. Traversam Trinkbachul călcând atentă pe un buștean, mă oprisem, văzusem iarba mișcându-se pe mal. Am crezut întâi că-i o șopârlă. Ce încântată am fost să înțeleg că, de fapt, de dedesubt se opintea sobolul! Îi tot dădea cu umărul în ușa de pământ, buf-buf aici, buf-buf un pic mai încolo, se ridica și se bomba covorul de pământ și iarbă, un mic vulcan uluitor de frumos.

Stau și tot stau la fereastră, mi-au înflorit bobocii de crăiță, și mă tot opintesc în afară, împing în aer cu privirea, împung după-amiezele cu umerii, cu fruntea și cu tot trupul meu pământiu și știu că, dacă deodată mi s-ar crăpa în fața ochilor fanta de lumină, aș tuli-o înapoi cât m-ar ține tălpile și, gâfâind, cu palmele apăsate ca niște pleoape de plumb, m-aș trânti înapoi în fotoliul meu de argilă. Fiindcă am exact ce-am căutat și mă tem încă și mai rău ca-nainte de soarele de-afară. Orice ieșire din singurătate mi se pare un efort, o corvoadă, orice vorbă rostită sună, în cele din urmă, ca un eșec.

Sobolii parcă mai știau și să înoate, și parcă tot clefăiau la râme suculente cu poftă – sunt delicii destule și dincoace de malul înverzit, e de ajuns doar să știi că ieșirea (dacă e să-i zicem așa) este acolo, și că are sens să te opintești și să te zbați de dincolo de ea doar ca să ai de unde te întoarce la tine.

Poate că despre asta este Simfonia animalieră, un microroman cu un arici, un hârciog și un sobol.“ – Veronica D. Niculescu, Un fel de argument.


CDPL.DOC